Circulația a fost perturbată marți după-amiază pe Drumul Național 15, în comuna Dumbrava Roșie, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Incidentul a fost semnalat la ora 16:10 prin apel la 112, iar la fața locului au intervenit echipe de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, Serviciul de Ambulanță Județean și Poliție.
Conform primelor informații, în cele două autovehicule se aflau doar conducătorii auto. O femeie de 31 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluată de ambulanță și transportată la spital.
Pompierii au acționat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, au curățat carosabilul de resturile rezultate în urma coliziunii și au îndepărtat autoturismele avariate de pe șosea, pentru fluidizarea traficului.
Ancheta privind cauzele accidentului este în curs de desfășurare. Foto info ISU Neamț
UPDATE:
„La data de 15 iulie a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 31 de ani, din Dobreni, conducea un autoturism, pe DN 15, în localitatea Dumbrava Roșie, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism, care circula regulamentar, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la o unitate medicală.
Ambii participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, comunică ap. Andreea Atomei – IPJ Neamț.
