Intervenție în toiul nopții de sâmbătă spre duminică pe DN 15, în comuna Pângărați, după ce două autoturisme au fost implicate într-un eveniment rutier produs în jurul orei 04:15.
La fața locului au fost mobilizate echipaje ale Detașamentului de Pompieri Piatra-Neamț și polițiști din cadrul IPJ Neamț. În cele două autoturisme se aflau cinci persoane, care au reușit să se autoevacueze până la sosirea forțelor de intervenție.
În urma impactului, un bărbat în vârstă de 34 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale. Acesta a fost evaluat de echipajul SMURD la fața locului și ulterior transportat la spital pentru investigații suplimentare.
Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, zona fiind securizată pentru evitarea producerii altor incidente. Cercetările sunt continuate de poliție pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul rutier.
