Oplus_131072
Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a anunțat că patru noi locuri de joacă vor fi finalizate în perioada următoare, în mai multe cartiere ale orașului.
„E o bucurie. Iar bucuria copiilor e cea mai frumoasă investiție pe care o putem face”, a transmis edilul. Potrivit acestuia, noile spații de joacă vor fi amenajate în cartierele Precista, Mărăței și Dărmănești, fiecare dintre ele fiind conceput pentru siguranța și confortul celor mici.
Astfel, se lucrează la locul de joacă din Precista, pe strada Adâncata, la două spații noi în Mărăței, pe strada Progresului — unul dintre ele chiar în curtea Grădiniței „Floare de Colț” și la un nou loc de joacă în Dărmănești, lângă strada Nicolae Iorga.
„Îmi doresc ca fiecare copil din Piatra-Neamț să aibă aproape de casă un spațiu sigur, curat și plin de culoare, unde să se poată juca, râde și crește frumos”, a mai spus primarul.
Un element important al noilor proiecte este accesibilitatea: toate locurile de joacă vor fi amenajate și pentru copiii cu dizabilități, astfel încât nimeni să nu fie exclus.
„Fiecare copil are dreptul la joacă, la zâmbet, la bucurie. Așa construim un oraș care îi iubește și îi respectă pe cei mici — fără bariere, fără excluderi, doar cu inimă și grijă”, a încheiat Adrian Niță.
