Mai mulți șoferi băuți au fost depistați în trafic, în doar două zile, pe drumurile din județul Neamț. Cea mai mare valoare indicată de aparatul etilometru a fost înregistrată la Borlești, unde o femeie de 34 de ani a avut 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. La Bârgăuani, un bărbat de 73 de ani a ajuns cu mașina în gardul unui imobil.
1,07 mg/l la Borlești
Pe 20 septembrie, la ora 17:35, polițiștii Secției de Poliție Rurală Borlești au oprit pentru control, pe DJ 156A, în localitatea Borlești, un autoturism condus de o femeie de 34 de ani din localitate.
Polițiștii au constatat că aceasta emana halenă alcoolică și au testat-o. Etilometrul a indicat 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal.
Șoferiță de 36 de ani, depistată cu 0,80 mg/l
Cu o seară înainte, la ora 22:55, polițiștii din Roznov au făcut semnal de oprire unui autoturism care circula pe DJ 156A, dinspre Girov spre Roznov.
La volan se afla o femeie de 36 de ani din Roznov. Pentru că aceasta emana halenă alcoolică, a fost testată cu etilometrul, rezultatul fiind de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
A intrat cu mașina într-un gard
Tot pe 19 septembrie, în jurul orei 21:39, polițiștii Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare au fost sesizați că o persoană a intrat cu mașina în gardul unui imobil.
Pe DC 176, în Bârgăuani, polițiștii au identificat un bărbat de 73 de ani din localitate.
Testarea cu aparatul alcooltest a indicat 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal.
0,51 mg/l pe DN15, la Săvinești
În dimineața zilei de 19 septembrie, la ora 08:00, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au oprit pe DN15, în Săvinești, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani din Piatra-Neamț.
În urma testării alcoolscopice a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal.
Prins la Roman cu 0,44 mg/l
Pe 20 septembrie, în jurul orei 07:45, polițiștii Biroului Rutier Roman au depistat pe DJ 207A, în Roman, un bărbat de 61 de ani care conducea un autoturism.
Testarea cu etilometrul a indicat 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal.
Accident la Barticești. Șoferul avea dreptul de a conduce suspendat
Tot pe 20 septembrie, polițiștii din Săbăoani au fost sesizați prin 112 de un bărbat de 43 de ani, din Teleorman, care anunța că fusese implicat într-un accident cu pagube materiale pe DN2-E85, la Barticești.
Potrivit verificărilor polițiștilor, în timp ce bărbatul circula dinspre Roman spre Suceava, autoturismul său ar fi fost lovit din spate de o mașină condusă de un bărbat de 70 de ani din județul Bacău.
Polițiștii au stabilit că bărbatul de 70 de ani avea dreptul de a conduce suspendat. A fost întocmit dosar penal.
Oprit pe strada Fermelor din Piatra-Neamț
Un alt caz a fost înregistrat pe 19 septembrie, în jurul orei 12:25, pe strada Fermelor din Piatra-Neamț.
Polițiștii Biroului Rutier au oprit un autoturism condus de un bărbat de 45 de ani din municipiu și au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.
La fața locului a fost identificat și un bărbat de 46 de ani, care i-ar fi încredințat autoturismul, deși ar fi știut că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul spre a fi condus unei persoane care nu posedă permis de conducere.
