Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț desfășoară verificări pentru depistarea a două persoane care au plecat voluntar de la domiciliu, respectiv dintr-un centru de protecție socială, și nu au mai revenit.
Prima persoană căutată este Largere Gabriela-Patricia, în vârstă de 17 ani. Potrivit IPJ Neamț, minora a plecat voluntar la data de 21 iunie 2026, în jurul orei 20:00, dintr-o unitate de protecție socială aflată pe raza orașului Târgu Neamț și nu a mai revenit până în prezent.

Semnalmentele acesteia sunt: înălțime de aproximativ 156 cm, greutate de 58 de kilograme, constituție slabă, păr șaten, față ovală și ochi căprui.
La momentul plecării, adolescenta purta un tricou alb, blugi albaștri, un hanorac gri și pantofi negri.
De asemenea, polițiștii o caută și pe Irimia Ana-Maria, în vârstă de 35 de ani, care a plecat voluntar de la domiciliul său din comuna Traian, județul Neamț, în data de 20 iunie 2026, în jurul orei 21:30, fără a mai reveni.

Femeia are aproximativ 155 cm înălțime, cântărește circa 45 de kilograme, are constituție slabă, păr negru de lungime medie și ochi căprui.
La momentul dispariției, aceasta era îmbrăcată cu un tricou alb cu dungi negre, pantaloni de trening negri și încălțăminte sport.
Persoanele care pot oferi informații care să conducă la depistarea celor două sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
