Marți , 27 ianuarie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
„În fapt, în urma deplasării polițiștilor la fața locului, s-a stabilit faptul că, o femeie, imobilizată la pat, de 73 de ani, din Ingărești, la data de 25 ianuarie a.c., ar fi fost agresată fizic de către soțul său, de 71 de ani, provocându-i mai multe leziuni la nivelul feței.
Atât femeia, cât și soțul acesteia au susținut că leziunile sunt cauzate de o căzutură a acesteia din pat, formularul de evaluare al riscului reieșind negativ, femeia nedorind acordarea de îngrjiri medicale sau continuarea cercetărilor în cadrul unui dosar penal.
Întrucât polițiștii au avut suspiciunea unei agresiuni fizice a soțului asupra femeii, s-au sesizat din oficiu cu privire la infracțiunea de violență în familie.
În urma probatoriului administrat (expertiză medico-legală efectuată fără consimțământul victimei) polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 ore a bărbatului.
La data de 28 ianuarie a.c., bărbatul a fost prezentat instanței de judecată care a dispus față de acesta, măsura arestării preventive, pentru 30 de zile”, transmite ag.pr. Andreea Atomei, IPJ Neamț.
