Astăzi are loc meciul CSM Ceahlăul – Chindia, poate derby-ul etapei.
Liga 2 Casa Pariurilor programează în etapa 6 a sezonului regular partida dintre CSM Ceahlăul Piatra Neamț și AFC Chindia Târgoviște, meci ce va avea loc marți, 19 septembrie 2023, de la ora 17:00.
„Pentru echipa noastră se anunță un duel dificil și, de asemenea, interesant, contra unui adversar puternic al campionatului. Ai noștri vor o victorie care să ne mențină în partea superioară a clasamentului, pe loc de play-off. Mai mult, un succes acum, contra unei foste prim-divizionare, ar înseamna confirmarea parcursului bun de până acum, așa că motive sunt serioase pentru ca jucătorii pregătiți de Cristian Pustai să joace cu o foarte mare ambiție, cu atenție și cu gândul la punctele puse în joc. ”Am urmărit Chindia în primele etape, este o echipă foarte puternică, au un lot bun. Cu siguranță vor veni aici să câștige, nu vor juca la egal, sunt convins de asta. Chindia este o echipă solidă, dar și noi avem lotul nostru compact, unit și ne dorim cele trei puncte”, a declarat Marin Mitran, președintele executiv al CSM Ceahlăul.
Cât privește lotul nostru, urmează a vedea care sunt deciziile privitoare la Stejărel Vișinar, în recuperare după accidentarea din meciul cu U Cluj, dar la Pier Larrauri și Sergio Cortelezzi, sosiți abia săptămâna trecută la echipă. Sigur va absenta Vasile Mihai Petra, din cauza problemelor medicale mai vechi.
De menționat că jocul următor de campionat pentru galben-negri va fi sâmbătă, 23 septembrie 2023, de la ora 11:00, și va fi transmis în direct pe platforma de internet, FRF.TV.
𝐂𝐒𝐌 𝐂𝐞𝐚𝐡𝐥ă𝐮𝐥 – 𝐂𝐡𝐢𝐧𝐝𝐢𝐚 𝐓â𝐫𝐠𝐨𝐯𝐢ș𝐭𝐞
Arbitru: Anton Sergiu – Bucureşti
Asistent: Mihaila Alexandru – Râmnicu Vâlcea
Asistent: Cosmescu Cristian – Râmnicu Vâlcea
Rezervă: Iftode Silviu – Fălticeni
Delegat de joc: Gheorghita Bogdan – Vaslui
Observator arbitri: Sava Cristian – Bacău”, se precizează pe pagina Facebook a CSM Ceahlăul.