Bărbat decedat în apartament descoperit de pompieri

În jurul orei 12:05, pompierii au fost solicitați să intervină pentru deblocarea unei uși de la un apartament situat într-un bloc de locuințe de pe strada Aleea Revoluției în municipiul Roman. Solicitarea a fost făcută deoarece bărbatul ce locuia la adresa menționată nu răspundea nici la ușă și nici la telefon de câteva zile.
La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman.
Cu ajutorul scării culisabile, pompierii au intrat printr-o fereastră în interiorul apartamentului situat la primul etaj. În bucătărie, pompierii au găsit un bărbat de 66 de ani ce nu prezenta semne vitale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *