Casa de Asigurări de Sănătate (C.A.S.) Neamț anunță că pacienții diagnosticați cu afecțiuni oncologice beneficiază de acces gratuit la o gamă extinsă de servicii medicale, atât în sistemul public, cât și în clinicile private aflate în relație contractuală cu instituția.
Drepturile pacienților oncologici includ:
– Consultații gratuite la medicul de familie și la medicii specialiști
– Internări fără costuri în spitale publice și private
– Investigații imagistice (CT, RMN, PET-CT) pe baza biletului de trimitere
– Tratamente oncologice gratuite: chimioterapie, radioterapie, imunoterapie și terapii țintite
– Intervenții chirurgicale oncologice fără plată
– Medicamente compensate 100% și tratamente specifice programelor naționale
– Concedii medicale și indemnizații de boală conform legislației
– Îngrijiri la domiciliu, dispozitive medicale și servicii de recuperare
– Servicii de suport psihologic decontate până la 30 iunie 2026, urmând ca din 1 iulie 2026 acestea să fie acordate exclusiv de psihologi cu formare în psihooncologie
„Sprijinul medical, psihologic și social au un rol determinant în viața persoanei cu afecțiune oncologică. Această categorie de asigurați beneficiază de o serie de drepturi menite să le asigure accesul la tratamente esențiale și susținere pe durata bolii”, a declarat Nadia-Elena Harpa, director general al C.A.S. Neamț.
Date statistice:
– În perioada ianuarie–septembrie 2025, 2.425 de pacienți au beneficiat de medicamente specifice Programului Național de Oncologie, cu 15,86% mai mulți față de aceeași perioadă din 2024.
– În privința tratamentelor inovative (contracte cost-volum), 305 bolnavi au fost tratați în primele nouă luni din 2025, reprezentând o creștere de 66,67% față de anul precedent.
Măsurile fac parte din Programul Național de Oncologie, finanțat prin Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, și au ca scop asigurarea continuității tratamentului, creșterea accesului la servicii medicale de calitate și sprijinul pacienților în procesul de diagnostic, tratament și recuperare.


