Oplus_131072
Momente de panică în localitatea Pluton, comuna Pipirig. În jurul orei 22:10, un apel la 112 anunța un accident rutier serios produs pe DN15B, unde două autoturisme s-au ciocnit violent într-o curbă.
Potrivit polițiștilor din Târgu-Neamț, un bărbat de 51 de ani, care conducea către Poiana Largului, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum într-o curbă la dreapta. Mașina a derapat, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani din județul Iași.
În cele două vehicule se aflau șase persoane. Cinci dintre ele – patru adulți și un minor, cu vârste între 15 și 82 de ani – au avut nevoie de îngrijiri medicale. La sosirea echipajelor SAJ și SMURD, toți ocupanții erau deja ieșiți din mașini. Răniții au fost stabilizați și transportați la CPU Târgu-Neamț.
La fața locului au intervenit echipaje de la SVSU Pipirig, pompierii Detașamentului Târgu-Neamț, Serviciul de Ambulanță și polițiștii rutieri. Pompierii au asigurat zona pentru prevenirea incendiilor și au curățat carosabilul de resturile rezultate în urma impactului.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările producerii accidentului.
