Controale în 69 centre din Neamț soldate cu amenzi de 1.163.000 lei

Comunicat Prefectura Neamț

În vederea punerii în aplicare a Ordinului nr. 101/07.07.2023 emis de Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Interne, privind dispunerea măsurilor organizatorice şi de coordonare în scopul eficientizării acţiunilor de control, am emis ordinul de prefect OP nr. 196/07.07.2023 privind constituirea comisiei mixte de control.

Urmare a participării la videoconferința de duminică, 9 iulie, de la ora 17.00, ce a avut loc la sediul instituției, cu reprezentanții ministerelor de resort, împreună cu reprezentanții de la nivel local ai acestora, ținând cont de faptul că perioada de verificare stabilită inițial a fost scurtată, am emis ordinul de prefect nr. 197/10.07.2023 în vederea suplimentării echipelor mixte de control, coordonate de câte un reprezentat al Instituției Prefectului – persoane care fac parte din corpul de control sau din alt serviciul specializat.

Instituția Prefectului dispune și organizează controlul, dar nu are competența legală să aplice sancțiuni, acesta fiind atributul reprezentanților instituțiilor de control angrenate în această misiune.

Pe perioada desfășurării controlului, respectiv 10.07.2023 – 14.07.2023, cei 25 de inspectori reprezentanți ai Instituției Prefectului – Județul Neamț, Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Neamț, Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț, Direcției de Sănătate Publică Neamț, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Neamț, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Petrodava” al județului Neamț; Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Neamț și ai Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, au efectuat verificări la un număr de 69 centre care au făcut obiectul ordinelor de prefect (centre pentru copii – 28; centre pentru persoanele vârstnice – 27; centre pentru persoanele cu dizabilități – 13; alte tipuri de centre pentru persoane dependente – 1), dintre acestea 28 fiind private și 41 publice.

Unele acțiuni de verificare, cum sunt cele ale lucrătorilor din cadrul SICE al IPJ Neamț, vor continua prin analizarea tuturor documentelor solicitate și prezentate de fiecare centru verificat.

Urmare a misiunii de control desfășurate în cele 69 de centre, au fost dispuse următoare sancțiuni si măsuri:

  • au fost aplicate 55 de amenzi în cuantum total de 1.163.000 lei și 106 avertismente.
  • cea mai mică amendă aplicată unui centru a fost de 2000 lei, cea mai mare fiind de 110.000 lei
  • centre care nu au fost sancționate nici cu amendă, nici cu avertisment – 19 (17 publice, 2 private)
  •  centre care nu au fost sancționate cu amendă – 41 (37 publice și 4 private)

Instituțiile care au efectuat controale si cuantumul amenzilor aplicate:

  • Inspectoratul pentru Situații de Urgență Petrodava al Județului Neamț – 700.000 lei
  • Direcția de Sănătate Publică Neamț – 291.000 lei
  • Inspectoratul Teritorial de muncă Neamț – 53.000 lei
  • Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Neamț – 52.000 lei
  • Inspectoratul de Poliție Județean Neamț – 32.000 lei
  • Agenția Județean pentru Plăți și Inspecție Socială Neamț – 25.000 lei
  • Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Neamț – 10.000 lei

Centre rezidențiale cărora li s-a suspendat activitatea – 1 (centru privat), din comuna Pângărați, prin decizie a Direcției de Sănătate Publică Neamț.

Din centrul căruia i-a fost suspendată activitatea au fost relocați un număr de 11 beneficiari la Centrul Social Pietricica din Piatra-Neamț (10 fiind transportați cu ajutorul unei ambulanțe cu medic a SAJ Neamț și a unei autospeciale în data de 13 iulie, în intervalul orar 11.00 – 16.00, iar ulterior, un beneficiar a fost dus de aparținători la același centru, după ora 18.00), restul beneficiarilor fiind reintegrați în familie.

În ceea ce privește centrul rezidențial din Dumbrava Roșie, acesta nu deține autorizație sanitară de funcționare și nici licență pentru a presta servicii sociale. Urmare a deficiențelor constatate, societatea a fost sancționată cu amenzi totale în valoare de 185.900 lei. AJPIS Neamț a dispus ca măsuri  acreditarea furnizorului, termen 20 august și licențierea serviciului, termen 31 septembrie, iar DSP Neamț a dispus ca măsuri intrarea în legalitate până la data de 30.07.2023.

În cazul în care administratorul centrului rezidențial de la Dumbrava Roșie nu va duce la îndeplinire măsurile primite până la termenul stabilit de către DSP Neamț și AJPIS Neamț, se va aplica măsura suspendării activității și relocarea beneficiarilor exact ca în cazul centrului de la Pângărați.

Administratorului unui alt centru rezidențial din localitatea Dumbrava Roșie i-a fost deschis un dosar penal, fiind încălcate prevederile art. 9 – alin 1,9 din Legea nr. 241/2005; art. 348 Cod penal.

Principalele nereguli identificate de echipele mixte de control:

IPJ Neamț

  • lipsa analizei de risc la securitatea fizică
  • lipsa organizării pazei umane la nivelul unităţii
  • lipsa planului de pază
  • lipsa existenţei sistemelor de alarmare împotriva efracţiei
  • lipsa supraveghere video
  • lipsă sistem electronic control acces
  • lipsa existenței caselor de bani pentru depozitarea numerarului

ITM Neamț

  • angajatorul nu respectă orele de muncă prestate zilnic de fiecare salariat
  • lipsa organizării activității de prevenire și protecție din cadrul unității
  • lipsa realizării evaluării riscurilor pentru securitatea și sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanțelor sau preparatelor chimice utilizate și la amenajarea locurilor de muncă
  • la data controlului angajatorul nu a făcut dovada efectuării controlului medical periodic, la termenul scadent de medicul de medicina muncii
  • angajatorul nu a asigurat efectuarea verificării tehnice periodice centralelor termice

ISU Neamț

  • lipsă autorizație de securitate la incendiu
  • nerealizare măsuri de securitate la incendiu specifice acestei categorii de obiectiv
  • instalația de detectare, semnalizare incendii nu este supusă unei proceduri de mentenanță sau în unele cazuri nu funcționează
  • termen expirat verificare instalații electrice, cos fum, personal insuficient
  • mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor și instalațiile tehnologice, nu se întrețin  permanent în stare de funcționare

DSP Neamț

  • unitatea nu deține autorizație sanitară de funcționare;
  • nu este organizat cabinet medical;
  • nu sunt respectate normele de igienă privind curățarea, dezinfectarea în unități cu risc
  • lipsă spațiu ustensile curățenie
  • deșeuri medicale gestionate necorespunzator sau depășire a termenului legal de depozitare a deșeurilor;
  • unitatea are produse biocide, dar nu sunt vizate de Ministerul Sănătății
  • unele grupuri sanitare și unele spații de cazare sunt neigienizate, cu zone de igrasie și infiltrații
  • lipsa cursurilor “Noțiuni fundamentale de igienă în rândul angajaților”
  • lipsa monitorizării spațiilor frigorifice
  • personalul de la bucătărie și infirmierele nu dețin analize și fișe de sănatate atestate de medicul de familie

CJPC Neamț

  • spații cazare neconforme
  • liste meniu imprecise și incomplete, fără alergeni; meniul nu respectă prevederile  legale
  • lipsă protecție geamuri contra insectelor;
  • lipsă mese în camere și lipsă lumină individuală în camere;
  • tavan cu igrasie/ o cameră;
  • cameră supra-aglomerată

DSVSA Neamț

  • produse depozitate în spații neconforme
  • frigidere fără identificare tipuri de produse; nu monitorizeză temperatura de păstrare prin grafice zilnice
  • lipsă certificat depozitare

AJPIS Neamț

  • centrul funcționează fără licență de funcționare
  • certificat de acreditare expirat
  • nu există proceduri pentru protejarea beneficiarilor împotriva torturii și tratamentelor crude, inumane sau degradante;
  • nu există proceduri pentru asigurarea relațiilor beneficiarilor cu familia și alte persoane apropiate
  • nu există proceduri pentru relațiile personalului cu beneficiarii care să corespundă normelor de conduită morală, profesională și socială
  • nerespectare program, nerespectarea prevederilor Modulului VI, din Ordinul 29/2019
  • neconformități în actualizarea dosarelor beneficiarilor – nesemnarea de către beneficiari/aparținători a fișelor de evaluare/reevaluare și a planurilor de asistență și îngrijire și asigurarea monitorizării situației beneficiarilor
  • capacitate locuri beneficiari depășită, nu se asigură minim 6 mp/beneficiar
  • condiții igienico-sanitare precare în camere
  • nu este stabilită capacitatea maximă a centrului

Țin să precizez că, anual, instituțiile abilitate, conform graficului și a tematicii, au efectuat verificări la centrele rezidențiale din județ, aplicând următoarele măsuri/sancțiuni:

DSVSA Neamț:

  • anul 2022 – 68 controale efectuate, au aplicat o amendă de 10.000 lei și un avertisment;
  • anul 2023 – 21 controale – nicio sancțiune aplicată

CJPC – OPC Neamț:

  • anul 2023 – 19 controale efectuate, au fost aplicate  21 avertismente și 13 amenzi în cuantum total de 92.000 lei

ITM Neamț:

  • anul 2023 – 3 controale efectuate, 2 avertismente aplicate
  • anul 2022 – 7 controale efectuate, 2 avertismente aplicate și 1 amendă în cuantum de 10.000 lei

ISU NEAMȚ:

  • anul 2023 – 35 controale efectuate, 107 avertismente și 8 amenzi în cuantum total de 322.500 lei
  • anul 2022 – 37 controale efectuate, 115 avertismente și 12 amenzi în cuantum total de 89.000 lei

AJPIS Neamț:

  • anul 2023 – 16 controale efectuate, 69 măsuri implementate sau în curs de  implementare, 2 acordări de licențe de funcționare, 1 propunere de reevaluare a licenței de funcționare provizorie, 2 avertismente  și 2 amenzi în cuantum de 15.000 lei
  • anul 2022 – 21 controale efectuate, 20 măsuri implementate, 2 propuneri de retragere a licenței provizorii de funcționare, 2 acordări de licențe de funcționare, 5 propuneri de acordare a relicențierii, 1 amendă la DAS Roznov în cuantum de 5.000 lei

DSP Neamț:

  • perioada 2022-2023 – 13 controale efectuate, 23 neconformități constatate

IPJ Neamț:

  • anul 2023 – 1 control efectuat,  a fost aplicată 1 amendă în cuantum de 100 lei
  • anul 2022 – 2 controale efectuate.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *