Luni, 15 iunie, la ora 14.30, Poliția orașului Târgu-Neamț a fost sesizată, de către personalul medical, cu privire la faptul că, la unitatea medicală s-a prezentat o persoană, care a reclamat că a fost victima unui eveniment rutier.
În urma verificărilor desfășurate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat de 58 de ani, din Țibucani, conducea un microbuz școlar, pe strada Velniței, din localitatea Țibucani, ar fi surprins și accidentat un minor de 10 ani, din aceeași localitate, care ar fi ieșit din curtea școlii pe partea carosabilă, în fugă și fără să se asigure, prin spatele microbuzului ce se afla parcat pe partea carosabilă.
După producerea accidentului conducătorul auto a oprit, a discutat cu cadrele didactice ce se aflau în curtea școlii, referitor la starea minorului, ulterior părăsind locul producerii accidentului.
În cursul aceleiași zile, minorul, însoțit de mama sa, s-a prezentat la unitatea medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.
Conducătorul auto a fost identificat la domiciliul său, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
