Oplus_131072
Un accident rutier a avut loc sâmbătă după-amiază, în jurul orei 14:40, pe strada Titu Maiorescu din Piatra-Neamț, victima fiind un copil care mergea pe bicicletă.
Un bărbat de 47 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi surprins și accidentat un copil de doar 8 ani, care circula pe bicicletă și ar fi traversat strada fără să se asigure, de pe partea dreaptă a sensului de mers. Copilul a fost rănit și a fost transportat de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul.
