Județul Neamț va avea în curând două sensuri giratorii modulare noi, menite să crească siguranța rutieră și să fluidizeze traficul. Primul dintre acestea este montat astăzi la Târgu Neamț, în zona Humulești, iar în zilele următoare va începe montajul și celui de-al doilea, amplasat la Girov.

„Aceste sensuri giratorii fac parte dintre inițiativele mele din perioada în care eram primar al orașului Târgu Neamț. Procedurile administrative au durat doi ani, dar mă bucur că astăzi vedem concretizarea unor proiecte gândite pentru siguranța rutieră și fluidizarea traficului”, a declarat Daniel Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.
Noile amenajări rutiere reprezintă o premieră la nivel național. „Sunt primele sensuri giratorii modulare de acest tip din țară, o soluție modernă, eficientă și adaptabilă, care poate fi montată rapid și relocată, în funcție de necesități”, a explicat Daniel Harpa.
Construcțiile sunt realizate din elemente prefabricate curbe din beton armat, atât pentru inelul central, cât și pentru insule. Modulele se îmbină mecanic, iar montajul complet durează aproximativ 12 ore. Fiecare sens giratoriu include catadioptri luminoși cu LED-uri fotovoltaice, pentru o vizibilitate sporită pe timp de noapte.
Valoarea totală a investiției este de 3 milioane de lei, pentru ambele sensuri. Lucrările sunt realizate de compania ARVA Craiova, „singurul producător din România care fabrică acest tip de elemente modulare prefabricate din beton armat”, potrivit lui Daniel Harpa.
Președintele CJ Neamț a ținut să mulțumească celor implicați în proiect: „Mulțumesc echipei Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași și domnului Ovidiu-Mugurel Laicu, Director General Regional, pentru sprijinul și buna colaborare în realizarea acestui proiect.”
Daniel Harpa este convins de impactul pozitiv al acestor investiții: „Sunt convins că aceste sensuri giratorii vor contribui semnificativ la creșterea siguranței rutiere și la îmbunătățirea mobilității în județul nostru.”






