Daniel Harpa susține proiectele dedicate copiilor, care îi apropie de natură, educație și valorile sănătoase ale comunității. În acest context, Consiliul Județean Neamț colaborează cu Clubul Copiilor din Târgu-Neamț pentru organizarea celei de-a XIV-a ediții a Concursului Național de ecologie „Codrule, codruțule…”, desfășurat între 8 și 10 mai 2026.
Evenimentul va reuni aproximativ 40 de elevi și 20 de cadre didactice din 20 de județe, oferindu-le activități practice de educație ecologică, inclusiv în Parcul Natural Vânători-Neamț, ateliere în aer liber, vizite tematice și experiențe legate de tradițiile locale.
Daniel Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț: „Susțin cu drag proiectele care îi apropie pe copii de natură, de educație și de valorile sănătoase ale comunității.
Consiliul Județean Neamț se asociază cu Clubul Copiilor Târgu-Neamț pentru organizarea celei de-a XIV-a ediții a Concursului Național de ecologie și protecția mediului „Codrule, codruțule…”, care va avea loc în perioada 8–10 mai 2026, la Târgu-Neamț.
Aproximativ 40 de elevi și 20 de cadre didactice din 20 de județe ale țării vor ajunge în Neamț pentru trei zile dedicate educației ecologice și cunoașterii naturii.
Participanții vor avea activități practice de recunoaștere a florei și faunei, inclusiv în Parcul Natural Vânători-Neamț, ateliere de lucru în natură, vizite tematice, activități legate de tradițiile și cultura locală.
Consiliul Județean Neamț alocă 22.200 de lei pentru acest proiect, care aduce împreună educația, respectul față de mediu și promovarea frumoasei zone Târgu-Neamț.”
