Două accidente rutiere produse în noaptea de 2 august au atras atenția polițiștilor din Neamț, după ce unul dintre șoferi conducea cu permisul suspendat, iar celălalt s-a urcat băut la volan.
Primul eveniment s-a produs în jurul orei 02:03, pe DJ 157C, în localitatea Alexandru cel Bun. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că un tânăr de 22 de ani, din Piatra-Neamț, care conducea un autoturism din direcția DN15 către Bisericani, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă.
În urma accidentului, o pasageră de 22 de ani a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Verificările au arătat însă că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La aproximativ o oră și un sfert distanță, în jurul orei 03:20, polițiștii Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați prin 112 că un autoturism a intrat în coliziune cu un podeț, în localitatea Borlești.
La fața locului a fost identificat șoferul, un tânăr de 23 de ani din Borlești. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
