Grav accident rutier s-a produs vineri dimineață, 19 decembrie, în localitatea Grumăzești, soldat cu decesul unei femei în vârstă de 82 de ani.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, în jurul orei 07:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitate. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că o tânără de 23 de ani, din Grumăzești, aflată la volanul unui autoturism care se deplasa pe strada Văleni, ar fi surprins și accidentat o femeie de 82 de ani, care mergea pe partea carosabilă.
La fața locului a intervenit un echipaj medical, însă, din păcate, cadrele medicale au declarat decesul victimei.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Sursa IPJ Neamț
