Joi, 14 septembrie, în jurul orei 11:30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Tarcău.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 70 de ani, din județul Iași, conducea un autoturism, în localitatea Tarcău, din direcția Cazaci spre intersecția DC 135 cu DN 15, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din localitatea Alexandru cel Bun, din direcția Bicaz spre Piatra-Neamț.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea unei femei de 55 de ani, pasager în ultimul autoturism.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Se vor continua cercetările, sub aspectul comiterii infracțiuni de vătămare corporală din culpă.