Gospodărie cuprinsă de flăcări în Neamț (Foto)

Astăzi în jurul orei 14:30 pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Roman pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie situată pe strada Soldat Porojan 

La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman și SVSU Roman.

Incendiul se manifesta generalizat la două anexe gospodărești cu posibilitatea propagării la alte anexe gospodărești care aveau același acoperiș și la locuință. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars două anexe gospodărești cu o suprafaţă de aproximativ 40 mp cu bunurile materiale din interiorul acestora și 6 ml gard din lemn, 8 ml gard din tablă și 50 kg lemne de foc amplasate în gospodăria învecinată. 

Scurtcircuitul electric cauzat de un conductor electric defect a fost cauza probabilă de producere a incendiului. Din fericire nu au fost victime. Foto info ISU Neamț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *