Astăzi, în jurul orei 13:26, pompierii au fost solicitați să intervină pe strada Orhei din municipiul Piatra-Neamț pentru deblocarea ușii unui apartament de la primul etaj, după ce persoana care locuia acolo nu mai răspundea de câteva zile la telefon sau la ușă.
La fața locului au fost trimise un echipaj cu autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ). Cu ajutorul echipamentelor din dotare, pompierii au reușit să deschidă ușa apartamentului.
În interiorul apartamentului, într-una dintre camere, echipele de intervenție au găsit o femeie în vârstă de 90 de ani, care, din păcate, nu prezenta semne vitale.
Cazul este acum în atenția autorităților pentru stabilirea auzei decesului. Sursa: ISU Neamț
