Mobilizare rapidă în comuna Gârcina, județul Neamț, unde la ora 12:36 a fost semnalat un incident grav prin apel la 112: un bărbat a căzut de la înălțime și a fost străpuns de o țeavă metalică din gardul unei anexe gospodărești.
La fața locului au ajuns echipe de intervenție de la SVSU Gârcina, Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, SAJ și IPJ. Victima, un bărbat de 58 de ani, a căzut din podul anexei direct peste un gard din plasă, fiind străpuns de o bară de fier beton în zona axilei stângi și a feței.
Pompierii au acționat cu precizie și profesionalism, folosind echipamente speciale pentru a tăia țeava și plasa gardului, astfel încât bărbatul să poată fi extras în siguranță din mediul ostil. Echipa medicală de la Ambulanță l-a preluat conștient și i-a acordat primul ajutor la fața locului.
Victima a fost ulterior transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Piatra-Neamț.
