Mai multe întreruperi succesive ale alimentării cu energie electrică au fost înregistrate în cursul nopții la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, provocând restartarea unor sisteme informatice și blocarea temporară a unor aplicații utilizate în activitatea unității medicale.
Reprezentanții spitalului au precizat că întreaga zonă din jurul unității sanitare a fost afectată de căderi repetate de tensiune, situație resimțită și de locuitorii din cartier în ultimele zile, în special pe parcursul zilei de ieri.
Echipele tehnice intervin pentru remedierea tuturor problemelor apărute. Singura defecțiune semnificativă a fost înregistrată la grupul electrogen al Secției Pediatrie, care a fost afectat de întreruperile repetate și funcționează temporar printr-o soluție de bypass, până la remedierea problemei.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț dă asigurări că pacienții nu au fost puși în pericol, iar activitatea medicală s-a desfășurat în condiții normale. Disconfortul resimțit în anumite zone ale spitalului a fost cauzat doar de activarea repetată a unor sisteme de alarmă, ca urmare a întreruperilor și revenirilor succesive ale alimentării cu energie electrică.
Reprezentanții unității medicale au anunțat că vor reveni cu informații suplimentare dacă evoluția situației o va impune.
