Polițiștii nemțeni au intervenit joi, 9 iulie, la mai multe evenimente rutiere produse în județ, soldate cu mai multe persoane rănite. Tot în cursul zilei au fost depistați doi șoferi care conduceau sub influența alcoolului, iar un bărbat implicat într-un accident produs săptămâna trecută a decedat la spital.
Primul accident a avut loc în jurul orei 08:05, pe strada Mărășești din Târgu-Neamț. Din primele cercetări, un bărbat de 76 de ani, care conducea un triciclu spre Oglinzi, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un tânăr de 25 de ani, aflat în depășire. Triciclistul a fost rănit și transportat la spital. Ambii conducători au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
La aproximativ două ore distanță, pe DN15, în localitatea Girov, un pieton de 80 de ani ar fi fost accidentat chiar în timp ce traversa regulamentar pe trecerea pentru pietoni. Acesta a fost lovit de un autoturism condus de un bărbat de 60 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, și a fost transportat la o unitate medicală. Șoferul nu consumase alcool.
Alte două accidente s-au produs în Dumbrava Roșie și Izvoare. În ambele cazuri, polițiștii au stabilit că șoferii nu ar fi păstrat distanța regulamentară față de vehiculele din față, producând coliziuni soldate cu rănirea câte unui pasager. Testările alcoolscopice au avut rezultate negative.
Tot joi, în afara localității Traian, un bărbat de 36 de ani s-a răsturnat cu tractorul pe un drum de exploatare agricolă, în timpul serviciului. Acesta a suferit leziuni și a fost transportat la spital. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate și sănătate în muncă.
În aceeași zi, polițiștii au depistat doi șoferi aflați sub influența alcoolului. La ora 07:43, pe strada Petru Movilă din Piatra-Neamț, un bărbat de 33 de ani, din Pângărați, a fost prins conducând cu o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Seara, la ora 18:30, în comuna Răucești, un bărbat de 53 de ani, din județul Suceava, a fost oprit în trafic, iar aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale.
Polițiștii au anunțat și un deznodământ tragic în cazul accidentului produs pe 2 iulie, în localitatea Crăcăoani. Bărbatul de 83 de ani, care conducea un ATV și fusese grav rănit în urma coliziunii cu un ansamblu auto, a decedat pe 8 iulie la Spitalul Județean Neamț. Cercetările continuă pentru ucidere din culpă. Sursa IPJ Neamț
