Săptămâna aceasta va avea loc recepția finală a lucrărilor de reabilitare a sediului IPJ Neamț iar în funcție de concluziile acestei recepții va fi anunțată și data la care lucrătorii instituției se vor reloca.


”La data de 19 septembrie 2018 a fost semnat contractul de finanțare al proiectului cu titlul „Reabilitare termică în vederea creșterii eficienţei energetice şi modernizare spații de lucru la I.P.J. Neamț pentru corpurile de clădiri C1, C2 și C6 și la U.M. 0819 pentru corpurile C1 și C2”, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţie 3.1. – sprijinirea eficienţei energetice, a gestionării inteligente a energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice şi în sectorul de locuinţe, Operaţiunea B – Clădiri Publice.
Proiectul este implementat în parteneriat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Neamţ şi Unitatea Militară nr. 0807 Iaşi.
Valoarea totală a proiectului (cu TVA) este de 29.336.619,53 lei, din care 15.776.486,06 lei reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) iar 13.560.133,47 lei reprezintă contribuția națională.”, transmite IPJ Neamț. Mai multe despre acest proiect AICI.






