Oplus_131072
Sâmbătă, 16 august, în jurul orei 9:12, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Horia.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 30 de ani, conducea un autoturism, pe strada Castanilor, în localitatea Horia, ajuns la intersecția cu strada Reconstrucției, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie, în vârstă de 33 de ani, care ar fi fost proiectat în gardul unui imobil.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducãtoatei auto.
Ambii conducători auto au fost testați, în privința consumului de alcool, rezultatele fiind negative.
Continuăm cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Fotografie generică
