Un autoturism s-a răsturnat după ce a lovit o troiță în localitatea Oglinzi, comuna Răucești. Doi bărbați au fost răniți și transportați la spital, iar pompierii au intervenit pentru extragerea unuia dintre ei.
Un grav accident rutier s-a produs în dimineața zilei de 24 iulie, pe DN 15C, în satul Oglinzi, comuna Răucești, unde un autoturism s-a răsturnat după ce șoferul a pierdut controlul direcției de mers și a lovit o troiță. Două persoane au fost rănite și transportate la spital.
Potrivit informațiilor transmise de IPJ Neamț, în jurul orei 07:55, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați despre producerea accidentului.
Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 39 de ani, din comuna Răucești, conducea un autoturism din direcția Fălticeni – Târgu-Neamț. Pe un sector de drum în curbă la stânga, acesta nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă, a lovit o troiță, după care autoturismul s-a răsturnat pe carosabil.

În urma impactului au fost răniți șoferul și un pasager în vârstă de 37 de ani, ambii fiind transportați la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț, echipaje ale SAJ, SMURD și polițiști.
Conform ISU Neamț, la sosirea echipajelor de intervenție, una dintre victime reușise să iasă din autoturism, însă cealaltă era blocată în interiorul mașinii răsturnate pe cupolă. Pompierii au folosit echipamentele speciale de descarcerare pentru extragerea bărbatului rămas captiv.
Ambele victime, doi bărbați în vârstă de 39 și 40 de ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportate la spital de echipajele SAJ și SMURD.
După salvarea victimelor, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au curățat carosabilul de resturile rezultate în urma accidentului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
