Minor pe motoscuter, victima unui accident rutier

Miercuri, 24 aprilie, în jurul orelor 19:20, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Mihai Viteazul, din municipiul Roman.

„Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 50 de ani, conducea un autoturism, pe strada Mihai Viteazul, nu ar fi respectat semnificația indicatorului  „Cedează trecere”, intrând în coliziune cu un motociclu, condus de un minor de 17 ani. 

În urma evenimentului, a rezultat rănirea minorului, care a fost preluat de o ambulanță și transportat la CPU Roman. 

Ambele persoane implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite insp. Ramona Ciofu, IPJ Neamț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *