Marți, 30 aprilie, în jurul orei 11:50, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț -BDNE Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 15B, în Poiana Largului.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 46 de ani, conducea un ansamblu auto din direcția Târgu-Neamț spre Poiana Largului, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară față de autoturismul care se deplasa în fața sa, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului autoturismul a fost proiectat în curtea unui imobil, rezultând rănirea conducătoarei auto, în vârstă de 34 de ani.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămarea corporală din culpă.
Tot marți, în jurul orei 14:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe artera ocolitoare vest, din municipiul Roman.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce o tânără, în vârstă de 28 de ani, conducea un autoturism, pe sectorul de drum indicat, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară față de autoturismul care se deplasa în fața sa, condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, în vârstă de 55 de ani.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămarea corporală din culpă.