Actualizare Instituția Prefectului Județului Neamț: ”Intervenție a autorităților în comuna Dochia după sesizarea unor emisii de gaze. Nu există risc de explozie
Autoritățile au intervenit în data de 21 aprilie 2026 în comuna Dochia, ca urmare a unei sesizări primite de la cetățeni privind degajarea unor gaze cu miros înțepător dintr-o cavernă de mare adâncime.
La fața locului au fost trimise echipe specializate din cadrul CBRN Bacău, care efectuează măsurători și analize pentru identificarea sursei și evaluarea eventualelor riscuri pentru populație. Accesul în zonă a fost restricționat temporar, ca măsură preventivă.
Prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, s-a deplasat în teren în aceeași zi pentru a se informa direct asupra situației și pentru a asigura coordonarea instituțiilor implicate.
Prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu:
„Conform evaluării realizate de specialiștii ISU, gazele identificate nu sunt de natură explozibilă. Situația este monitorizată în continuare, iar instituțiile competente desfășoară verificări pentru stabilirea cauzei fenomenului.”
Instituția Prefectului Județului Neamț va comunica public orice informații relevante pe măsură ce acestea devin disponibile.”

În comuna Dochia, în cursul zilei de ieri, a fost identificată o groapă cu un diametru de aproximativ 50 cm și adâncime de 10 m. Această situație a fost semnalată de SVSU Dochia.
În această dimineață, la locul indicat a fost direcționat un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț cu o autospecială complexă pentru intervenție și cu un ofițer CBRN, care au constatat cele sesizate. Astfel, a fost solicitat sprijinul echipajului specializat CBRN din cadrul ISU Bacău.

În urma măsurătorilor efectuate, s-a constatat că din interiorul găurii formate se degajă clor în cantități mici.
Prima locuință se află la o distanță de aproximativ 600 m, iar la 150 m se află Drumul Județean DJ 157.
La locul evenimentului sunt prezenți reprezentanți ai instituțiilor cu rol în gestionarea unor astfel de situații de urgență. Sursa ISU Neamț
Vom reveni cu detalii.
