În această după amiază, la ora 12:37, prin apel la 112, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Poiana Teiului la un accident rutier în urma căruia un autoturism în care se aflau patru persoane a căzut de pe un pod din localitatea Petru Vodă.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr 2 de Intervenție Poiana Teiului, IPJ și SAJ.
Ajunși la locul solicitării, pompierii au găsit un autoturism care a căzut în albia râului Bolătău, de la o distanță de aproximativ 4 m, după ce s-a rupt un podeț din lemn.
Cele patru persoane ce se aflau în autoturism, trei adulți și un copil, au fost scoase de către cetățenii aflați în zonă.
Toate persoanele au fost evaluate medical de echipajele SMURD și SAJ. Copilul de 8 ani și două femei de 50 și 78 de ani au necesitat transportul la spital.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. Foto Info ISU Neamț
UPDATE
„În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 70 de ani, din județul Prahova, conducea un vehicul pe strada Bolătău, în localitatea Poiana Teiului, ar fi încercat să treacă cu autoturismul peste un pod care nu era destinat autoturismelor și care ar fi cedat, autoturismul plonjând în albia râului Bolătău.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a trei pasageri cu vârste de 8, 50 și 78 de ani, din București și Poiana Teiului, care au fost transportați la o unitate medicală.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite insp. Ramona Ciofu, IPJ Neamț.