Accident spectaculos în noaptea de 15 spre 16 mai, pe Drumul Național 12C, în localitatea Tașca, județul Neamț. O tânără de 22 de ani, din comuna Dămuc, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina, după ce, potrivit polițiștilor, nu a adaptat viteza la condițiile de drum.
În autoturism se afla și un pasager, un tânăr de 19 ani din Bicaz. Amândoi au fost răniți în urma accidentului și au fost transportați de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 02:30, iar la fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz. Zona a fost securizată, iar traficul s-a desfășurat cu dificultate pentru o perioadă scurtă.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
