Percheziții în Neamț și alte județe la promotori ai mișcărilor legionare si fasciste (Video)

”Astăzi, 7 decembrie 2024, polițiștii de investigații criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au desfășurat o serie de percheziții în județul Neamț, precum și în alte județe din țară. Aceste acțiuni au avut loc în cadrul unui dosar penal care vizează promovarea în public a cultului unor persoane vinovate de genocid, crime de război și utilizarea simbolurilor sau doctrinelor fasciste, legionare și xenofobe.
În total, 9 mandate de percheziție domiciliară au fost puse în aplicare în municipiul București și în județele Ilfov, Neamț, Maramureș, Timiș și Sălaj. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Ilfov, precum și al structurilor locale de poliție din județele implicate, inclusiv Neamț. Activitățile desfășurate urmăresc investigarea unor fapte petrecute la data de 30 noiembrie 2024, în localitatea Tâncăbești, județul Ilfov, unde au fost utilizate simboluri și promovate ideologii interzise de lege.

Ancheta se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, iar autoritățile subliniază importanța respectării drepturilor procedurale ale persoanelor vizate. În acest sens, se reamintește că, pe întreg parcursul procesului penal, cei cercetați beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală”, transmite IPJ Neamț. Video Poliția Română

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *