Oplus_0
Oplus_0
Municipiul Piatra-Neamț va fi gazda evenimentului „Ziua Internațională a Ghidului de Turism” în perioada 20-23 februarie 2025, organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț și Organizația de Management al Destinației Turistice Piatra-Neamț. Acest eveniment de tradiție internațională, desfășurat de peste 30 de ani, reunește ghizi de turism din întreaga țară, având ca scop promovarea destinațiilor turistice locale și creșterea vizibilității județului Neamț pe harta turismului românesc.
La ediția din acest an sunt așteptați aproximativ 115 ghizi de turism acreditați de Ministerul Turismului, care vor vizita obiectivele turistice din Piatra-Neamț, Târgu Neamț, Bicaz și Durău. Prin acest demers, organizatorii doresc să includă mai multe atracții din județ în circuitele turistice naționale și internaționale.
Municipiul Piatra-Neamț va contribui la organizarea evenimentului cu suma de 49.970 de lei, destinată cheltuielilor de cazare și mese pentru participanți, în timp ce Consiliul Județean Neamț va aloca 50.000 de lei pentru transport și logistică. Organizația de Management al Destinației Turistice Piatra-Neamț va coordona evenimentul și va asigura promovarea acestuia, contribuind cu 55.000 de lei. De asemenea, organizatorii își propun să colaboreze cu unități HoReCa locale pentru a oferi participanților o experiență completă și autentică.
Prin acest parteneriat, Piatra-Neamț își consolidează poziția ca destinație turistică de interes, valorificând patrimoniul natural, cultural și istoric al regiunii.

