Valul de temperaturi extrem de scăzute din ultima săptămână a declanșat o mobilizare continuă a Poliției Locale Piatra-Neamț, care încearcă să-i protejeze pe cei mai vulnerabili: oamenii fără adăpost. Noaptea, când termometrele coboară până la –8 grade Celsius, echipajele ies pe teren pentru a-i găsi pe cei care dorm sub cerul liber sau în adăposturi improvizate.
În perioada 12–16 ianuarie 2026, polițiștii din Serviciul Ordine Publică și S.D.P.I. au verificat zonele cunoscute ca fiind frecventate de persoanele fără adăpost. Mai mulți oameni au fost găsiți în frig, însă majoritatea au refuzat cazarea în adăpostul din cartierul Speranța, deși acolo există locuri disponibile și condiții minime de siguranță.
Singura excepție a fost o persoană găsită în apropierea Bisericii Sfânta Parascheva, care a acceptat să fie transportată în centrul social în seara zilei de 15 ianuarie.

Potrivit autorităților, refuzul repetat al oamenilor fără adăpost îi expune unui risc major de hipotermie severă, mai ales în nopțile cu temperaturi negative. Cu toate acestea, mulți preferă să rămână sub balcoane sau în culcușuri improvizate, asumându-și consecințele.
Poliția Locală anunță că va continua monitorizarea permanentă a acestor situații și face apel la cetățeni să semnaleze orice persoană aflată în pericol. Dispeceratul Poliției Locale Piatra-Neamț poate fi apelat 24 de ore din 24, iar echipajele intervin în funcție de gravitatea fiecărui caz.
