Inspectoratul de Poliție Județean Neamț atrage atenția asupra informațiilor neverificate distribuite pe rețelele de socializare, după apariția unei postări potrivit căreia o dronă s-ar fi prăbușit în parcul central din Piatra-Neamț.
În imaginea publicată de IPJ Neamț apare o postare distribuită pe un grup de Facebook, în care se susține că „drona a căzut în parcul central al orașului Piatra-Neamț”, că s-ar fi auzit un zgomot puternic și că mai multe mașini ar fi fost distruse. Poliția marchează informația drept „FAKE NEWS”.
Poliția: informațiile neverificate pot crea panică
Mesajul IPJ Neamț vine în contextul în care informațiile referitoare la drone pot genera rapid îngrijorare în rândul populației.
„Informațiile neverificate pot crea panică, confuzie și pot fi periculoase!”, avertizează polițiștii.
IPJ Neamț le recomandă oamenilor să nu distribuie mai departe informații care nu provin din surse oficiale, să verifice de fiecare dată sursa și credibilitatea informației și să se informeze din surse oficiale și de încredere.
„Un simplu click poate răspândi o minciună în toată comunitatea!”, este mesajul transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț.
Avertismentul apare într-un moment în care subiectul dronelor a generat îngrijorare în județ, iar autoritățile le cer oamenilor să evite propagarea unor informații neverificate care pot amplifica panica.
