Oplus_0
Astăzi, 12 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Români, în timpul unei acțiuni privind verificarea transportului de animale vii, au depistat în flagrant delict, pe DN2 – E85, în localitatea Secuieni, un bărbat care transporta animale fără documente sanitar-veterinare.
În urma verificărilor, s-a constatat că șoferul avea dreptul de a conduce suspendat, faptă ce constituie infracțiune.
„În momentul în care i s-a adus la cunoștință că va fi întocmit dosar penal, bărbatul a încercat să ofere polițiștilor 200 de euro pentru a evita măsurile legale”, au precizat reprezentanții IPJ Neamț.
Cei doi polițiști au refuzat categoric mita și au condus persoana în cauză la sediul secției, unde au fost dispuse măsurile legale.
„Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită”, au mai transmis autoritățile.
Inspectoratul de Poliție Județean Neamț subliniază că doar în acest an au fost înregistrate 17 situații în care polițiștii au refuzat sume de bani oferite ca mită, dovadă a „integrității și profesionalismului” de care aceștia dau dovadă în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
