„Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț vor fi alături de cetățeni pentru ca sărbătoarea Crăciunului să fie petrecută în siguranță, fără evenimente care să tulbure bucuria acestor sărbători.
Recomandăm participanților la trafic să circule prudent, să respecte viteza legală de deplasare și să se informeze cu privire la condițiile meteo înainte de a pleca în călătorie.
Polițiștii de ordine publică vor fi prezenți în teren, zilnic, pe raza întregului județ, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea ilegalităților.
Pentru a ne asigura că măsurile dispuse sunt respectate precum și în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice, polițiștii rutieri vor intensifica acțiunile și vor monitoriza arterele rutiere.
Înainte de a pleca la drum, informați-vă despre condițiile meteo şi starea drumurilor. În mod ideal călătoria ar trebui planificată din timp și efectuată într-o perioadă cât mai sigură.
În plus, conducătorii auto trebuie să verifice, înainte de a porni la drum, ca autovehiculele să aibă funcționale sistemele de dezaburire, care să le asigure o bună vizibilitate.
Reamintim că pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă.
Atunci când sunteţi martorii unor fapte antisociale sau aţi fost victima unei infracțiuni, nu ezitaţi să vă adresaţi celui mai apropiat echipaj de poliţie sau să apelaţi numărul unic de urgenţă 112!
Inspectoratul de Poliție Județean Neamț vă urează Sărbători Fericite, în siguranță, alături de cei dragi!”, transmite IPJ Neamț.