Județul Neamț va fi reprezentat la etapa națională a Concursurilor Profesionale ale Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență de echipa SSG Fire & Rescue de la Fabrica de Ciment Tașca, după ce aceasta a obținut locul I în clasamentul general al serviciilor private.
Competiția interjudețeană s-a desfășurat în perioada 8–10 iulie, în județul Bacău, reunind cele mai bune echipe de pompieri voluntari și privați din județele Bacău, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui. Probele au avut loc pe stadionul „Măgura” din Târgu Ocna și au testat pregătirea fizică și tehnică a participanților.
Echipa SSG Fire & Rescue din Neamț a dominat întrecerea serviciilor private, ocupând locul I în clasamentul general. Totodată, pompierii nemțeni au câștigat probele „Ștafeta 4 × 100 m” și „Dispozitivul de intervenție”, clasându-se pe locul al doilea la proba „Pista cu obstacole pe 100 de metri”.
Rezultate bune au fost obținute și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Săbăoani, care a ocupat locul al II-lea în proba „Ștafeta 4 × 100 m”, într-o competiție dominată la clasamentul general de SVSU Rebricea, județul Vaslui.

Reprezentanții ISU Neamț au felicitat toate echipele participante pentru profesionalism, spirit de echipă și determinarea demonstrate pe parcursul concursului, subliniind că astfel de competiții contribuie la perfecționarea pregătirii celor care intervin zilnic pentru protejarea comunităților.
ISU Neamț: ”Servicii Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU):
🏆 Clasamentul general pe echipe:
🥇 Locul I – SVSU Rebricea, județul Vaslui
🚨Proba „Pista cu obstacole pe 100 m”
🥇 Locul I – SVSU Bosanci, județul Suceava
🥈 Locul II – SVSU Lespezi, județul Iași
🥉 Locul III – SVSU Rebricea, județul Vaslui
🚨 Proba „Ștafeta 4 × 100 m”
🥇 Locul I – SVSU Lespezi, județul Iași
🥈 Locul II – SVSU Săbăoani, județul Neamț
🥉 Locul III – SVSU Bosanci, județul Suceava
🚨 Proba „Dispozitivul de intervenție”
🥇 Locul I – SVSU Rebricea, județul Vaslui
🚒 *Servicii Private pentru Situații de Urgență
(SPSU):*
🏆 Clasamentul general pe echipe
🥇 Locul I – SSG Fire & Rescue, județul Neamț
🚨 Proba „Pista cu obstacole pe 100 m
🥇 Locul I – SPSU Dedeman, județul Bacău
🥈 Locul II – SSG Fire & Rescue, județul Neamț
🚨 Proba „Ștafeta 4 × 100 m”
🥇 Locul I – SSG Fire & Rescue, județul Neamț
🥈 Locul II – SPSU Dedeman, județul Bacău
🚨 Proba „Dispozitivul de intervenție”
🥇 Locul I – SSG Fire & Rescue, județul Neamț
Felicitări tuturor concurenților pentru profesionalismul, spiritul de echipă și determinarea demonstrate pe parcursul tuturor probelor!
Indiferent de clasamentul final, fiecare participant a dovedit că este pregătit să acționeze cu responsabilitate, curaj și dedicare în sprijinul comunității.
Felicitări tuturor participanților și mult succes în activitatea viitoare!”
