Fiecare activitate preventivă în domeniul situaţiilor de urgenţă reprezintă responsabilizarea comunității pentru un viitor mai sigur. Se spune, și de altfel s-a demonstrat, că prevenirea este mai ieftină decât intervenția. Pe principiul că repetiția este mama învățăturii, pompierii nemțeni desfășoară activități cu copiii și pe perioada vacanțelor școlare.
Deși marea majoritate a copiilor s-au întâlnit cu pompierii sau au participat la exerciții menite pentru a învăța modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență, fiecare activitate desfășurată este plină de entuziasm. Acest lucru se datorează faptului că activitățile cu pompierii sunt interactive.
În județul Neamț, reprezentanții bisericii au înțeles importanța educării populației cu privire la modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență și astfel a fost încheiat un parteneriat între Mitropolia Moldovei și Bucovinei (prin Arhiepiscopia Iașilor) și ISU Neamț. Astfel,
pompierii nemțeni sunt prezenți în comunități pentru a desfășura activități de informare preventivă pentru ca cetățenii să dobândească un comportament adecvat în cazul producerii unor situații de urgență.
9 parohii ortodoxe au invitat și în acest an pompierii să desfășoare activități cu copii din taberele organizate în mediul rural.
Cea mai recentă activitate a fost cea de la Parohia din satul Telec, comuna Bicazu Ardelean, unde copiii au primit pompierii cu brațele deschise și s-au bucurat de prezența acestora. Prezentarea unor măsuri de acordare a primului ajutor, modul de comportare în cazul producerii unui incendiu sau cutremur, reguli ce trebuie urmate la scăldat sau importanța folosirii cu responsabilitate a numărului unic pentru urgențe 112 au fost teme prezentate la această întâlnire la care copii au participat activ, însă explorarea autospecialei de stingere a fost pe departe cel mai interesant subiect.
Pompierii au ascultat fiecare povestioară despre cum au interacționat copii cu sistemul de urgență, despre prezența ursului în satul lor dar și despre cât de bine e în vacanța mare!
Simplitatea, locul plin de verdeață și răcoarea din biserică au completat frumusețea acestei activități desfășurată cu copiii veniți la „Tabăra din pridvorul satului” organizată de părintele Popoacă. Foto info ISU Neamț