Continuă lucrările la podul din Piața Mihail Kogălniceanu (de la Spitalul Județean din Piatra-Neamț), transmite primăria Piatra-Neamț. „Zilele acestea se armează culeele podului, atât pe malul stâng, cât și pe malul drept. La sfârșitul săptămânii se va cofra și se va turna betonul pe malul stâng, iar luni se vor efectua aceleași lucrări pe malul drept. Podul va fi finalizat la jumătatea lunii septembrie”, comunică reprezentanții primăriei.