Încep lucrările la Grădina Publică „Nicu Albu”. Primarul Andrei Carabelea transmite că a semnat contractul de execuție. ”Proiectul va pune în valoare pe de o parte aspectul material al amplasamentului, iar pe de altă parte memoria locului, un simbol al orașului nostru. Spaţiul va fi destinat activităţilor de relaxare și creaţie prin propunerea unor zone specifice: un amfiteatru (pentru spectacole estivale, prezentări de film, evenimente culturale), module tip căsuță pentru pentru ateliere de creaţie şi învăţare pe timp de vară şi târguri temporare pe timp de iarnă, lacul existent va fi remodelat, vor exista locuri de joacă pentru copii, zonă funcțională cu toalete publice, dar și un spațiu cu terasă (sera urbană, cu florărie și cafenea), dotat cu toaletă interioară, o zonă destinată celor care vor asigura paza și protecția, mese de șah și table”, comunică reprezentanții primăriei Piatra-Neamț.
„Știu că este o veste așteptată de multă lume. Și nu știu dacă e cineva pe lume asta mai nerăbdător ca mine să vadă noua Grădină Nicu Albu gata. Am semnat contractul de execuție a lucrărilor la Grădina Publică „Nicu Albu”! Am parcurs un drum anevoios până aici, din motive care nu au ținut de noi. Am avut parte de contestații la licitație și proceduri de soluționare care au durat mai mult decât ne-am fi dorit. Acum însă avem un contract semnat și constructorul se apucă de lucru cât de repede. Valoarea contractului este de 5.272.342,6 lei și are o durată de 12 luni de la ordinul de începere a lucrărilor. Vom monitoriza foarte atent lucrările, pentru că e un proiect foarte important, cu valoare atât istorică, dar mai ales sentimentală pentru pietreni. Cred cu tărie că acest proiect va fi un model pe care îl vor prelua și alte comunități – transformând o închisoare pentru animale într-un spațiu al libertății, al creativității și al bucuriei. Până vara viitoare, când ne vom plimba pe aleile celui mai frumos parc din oraș, vom mirosi parfumul florilor și vom auzi sunetul cascadei de lângă grota urșilor, vă invit la o plimbare virtuală” transmite primarul Andrei Carabelea pe Facebook.
Sursa foto & Info Facebook Primăria Piatra-Neamț