Oplus_131072
Primarul Adrian Niță a declarat că autoritățile locale vor corecta o problemă semnalată de șoferii din Piatra-Neamț, legată de accesul în sensul giratoriu de la spital.
„Corectăm această greșeală! Vom permite din nou accesul în sensul giratoriu pe două benzi, iar o a treia va fi dedicată virajului obligatoriu la dreapta spre piața Mihail Kogălniceanu”, a declarat primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță.
Modificările recente au restricționat intrarea pe două benzi dinspre strada Orhei, ceea ce a dus la blocaje și disconfort în trafic. Adrian Niță a subliniat că administrația locală va interveni ori de câte ori este nevoie pentru ca proiectele de mobilitate urbană să corespundă nevoilor reale ale orașului.
„Vă mulțumesc pentru toate sesizările! Ținem aproape și intervenim ori de câte ori este nevoie”, a mai spus Adrian Niță.
