Oplus_131072
Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a anunțat derularea unor investiții importante în comunitate, ca urmare a proiectului „Investiții și dezvoltare locală”, implementat de Grupul de Acțiune Locală (GAL) Piatra-Neamț. Edilul a participat la una dintre sesiunile de informare organizate în cadrul acestui program și a subliniat importanța colaborării între instituții și comunitate.
Prin Programul de Incluziune și Demnitate Socială, GAL Piatra-Neamț a atras o finanțare de 5,6 milioane de euro, fonduri care vor fi alocate pentru:
-
construirea a 20 de locuințe sociale,
-
înființarea unui centru before & after school,
-
crearea unui centru comunitar pentru copii și vârstnici.
De asemenea, prin mecanismul FSE+, programul prevede dezvoltarea de servicii sociale pentru 1.000 de persoane vulnerabile, incluzând copii, tineri, vârstnici și familii aflate în dificultate.
Proiectele aflate în faza de pregătire includ activități educaționale, culturale și recreative pentru copii, servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele dependente, precum și cursuri de formare dedicate tinerilor romi, menite să ofere șanse concrete de integrare profesională.
Conform calendarului prezentat, din mai 2026, peste 600 de elevi și preșcolari vor beneficia gratuit de servicii before & after school, peste 100 de persoane vârstnice vor primi asistență direct la domiciliu, iar peste 200 de tineri romi vor avea acces la cursuri de calificare și sprijin educațional.
Primarul Adrian Niță a adresat mulțumiri echipei GAL Piatra-Neamț pentru activitatea intensă din ultimele luni, reprezentanților OIR PECU Nord-Est pentru suportul acordat, precum și directorilor unităților de învățământ din municipiu implicați în consultările pentru identificarea beneficiarilor.
„Astfel de întâlniri ne arată cât de mult putem face atunci când lucrăm împreună. Continuăm să transformăm aceste investiții în rezultate concrete pentru oamenii din Piatra-Neamț!”, a transmis Adrian Niță.
