Un bărbat de 33 de ani a fost reținut de polițiști, după ce ar fi încălcat un ordin de protecție provizoriu emis cu o zi înainte și ar fi provocat un nou incident în localitatea Trifești. Mai mult, acesta este acuzat că și-a încredințat autoturismul unui tânăr fără permis de conducere și aflat sub influența alcoolului.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, în noaptea de 13 iulie, în jurul orei 02:52, polițiștii Secției de Poliție Rurală Dulcești au fost sesizați prin 112 de o femeie în vârstă de 29 de ani, care a reclamat că fostul concubin a încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție provizoriu emis la data de 12 iulie.
În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că bărbatul, aflat într-o stare avansată de ebrietate, ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil din Trifești, unde femeia își stabilise reședința, și ar fi amenințat-o cu acte de violență.
Ancheta a scos la iveală și faptul că acesta i-ar fi încredințat autoturismul unui tânăr de 20 de ani care nu deține permis de conducere. La testarea cu aparatul etilotest, tânărul avea o alcoolemie de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru amenințare, violare de domiciliu, încredințarea unui vehicul unei persoane fără permis de conducere, încălcarea ordinului de protecție provizoriu, precum și pentru conducerea unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului.
Față de bărbatul de 33 de ani a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, cercetările continuând pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele.
