Simona Maierean, prima femeie pilot de avion supersonic din România: „Nu se câștigă deloc la modul la care se crede“

Prima femeie pilot de avion supersonic din România, Simona Maierean, a devenit, între timp, și prima femeie comandant de aeronavă din Europa. Astăzi se împlinesc 14 ani de la primul zbor pe un avion supersonic (MIG – 21 Lancer) a unei femei pilot din România.

Simona Măierean a obținut brevetul de pilot militar în 2008, când avea 24 de ani și este absolventă a Academiei Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov.

În 2020, conform Ministerului Apărării, Simona Măierean s-a aflat într-o misiune care a presupus aproximativ 40 de ore de zbor, pentru a aduce în țară 100.000 de combinezoane de protecție din Coreea de Sud.

„Trebuie să faci o echipă cu pilotul comandant”

Simona Măierean este prima femeie pilot de supersonic din România. Ulterior, ea s-a reprofilat pe aviaţia militară de transport şi, în final, a ajuns în unitatea NATO de elită. Cu ceva timp în urmă, când încă nu trecuse C-17 Globemaster III şi pilota un C-27J Spartan al Forţelor Aeriene Române, Simona povestea pentru „Adevărul” cum trecerea de la supersonice la avioane de transport a fost o adevărată provocare.

 Sunt avioane foarte diferite, sunt filosofii de zbor diferite. C-27J Spartan este un avion de transport tactic, pe cand MIG-ul 21 este un avion de vânătoare. Când am schimbat categoria de aeronavă am făcut cursurile specific acestui nou avion, după care au urmat orele de simulator, apoi orele de observator, în care stai în cabina avionului, pe al treilea scaun şi observi manevrele şi tot ceea ce fac cei doi piloţi de la urcarea în aeronavă până la părăsirea ei după aterizare. Pentru mine cea mai mare diferenţă a constat în trecerea de la zborul în simpla comanda la zborul în echipaj. În zborul în echipaj trebuie să faci o echipă cu pilotul comandant, nu să lucrezi în contratimp”, preciza Simona Măierean.

„Nostalgia după MIG 21 Lancer o am oricum”

Simona Maierean a devenit pe 13 martie 2009 prima femeie pilot de supersonic din România. Pe 7 martie 2013 avea să zboare pentru ultima dată cu aparatul de lupta Mig 21, continuând cariera de pilot militar pe avionul Spartan.

„ Nostalgia după MIG 21 Lancer o am oricum. E altceva. Dar trebuie să te adaptezi la situația actuală, nu ai de ales. Pe 13 martie 2009 a fost primul meu zbor cu MIG 21 Lancer, cu instructorul, iar pe 30 iulie 2009 am zburat singură. Pe 7 martie 2012 a fost ultimul zbor cu acest avion. A fost un sentiment ciudat pentru că pot să spun că iubesc acest avion, parcă s-a desprins ceva din mine, am și plâns„, a declara la acea dată Simona Maierean, conform pilotmagazin.ro.

Primul zbor pe care Simona l-a efectuat cu supersonicul MIG 21 Lancer a durat aproximativ o oră.  La sol, pe aerodromul de la Bacău, unde a avut loc zborul, părinții Simonei plângeau de bucurie.

Simona Maierean este prima femeie din România care a pilotat un avion supersonic. Ea este şi prima femeie pilot din Europa care a obţinut certificarea de pilot comandant instructor pe aeronava C17 Globemaster din cadrul Grupului de Transport Strategic al SAC (Strategic Airlift Capability), o organizaţie internaţională militară de transport aerian în domenii de importanţă strategică. Doar 7,5 % dintre piloţii militari sunt femei, estimează Forţele Aeriene Române. „Sunt de 20 de ani în acest sistem. Nu că nu îmi place să mi se spună prima neapărat, dar sunt un pilot şi atât, (…) sper să nu fiu ultima şi să mai fie femei care să îşi dorească să urmeze această carieră, să ajungă comandant. Aşa cum aţi spus, doar 7,5 % dintre piloţi sunt femei„, a arătat suceveanca Simona Măierean, în vârstă de 39 de ani.

Îi plăceau avioanele încă din copilărie

Simona Măierean a decis încă din liceu că vrea să devină pilot pe un avion militar. Astfel de gânduri i-au mai trecut prin cap şi în copilărie, dar nu era nimic creionat. Îi plăceau avioanele la care visează orice copil şi pe care le vedea adesea la televizor.

Când eram mică, m-am gândit la acest lucru, dar aşa în treacăt, nu m-am concentrat asupra acestui fapt şi cred că în mintea oricărui copil „trece un avion” la un moment dat. În liceu am hotărât să mă fac pilot. Iniţial, nici nu m-am gândit că voi trece testele, a fost mai mult un pariu cu mine. Când am avut primul zbor am fost întrebată de oamenii de la Forţele Aeriene dacă de la mine din familie vine cineva şi le-am spus că nici nu i-am anunţat că urmează să zbor cu MIG 21 Lancer. Atunci m-am gândit să îl sun pe tata, care mi-a zis că l-am luat cam din scurt, trebuia să vină de la Suceava la Bacău, era distanţa destul de mare şi mai avea doar o zi la dispoziţie. A venit împreună cu fratele meu. Din păcate, mama mea a murit când eu aveam patru ani”, povesteşte Simona.

Fratele ei este medic veterinar şi recunoaşte că meseria pe care o practică sora sa este plină de provocări şi cu reguli stricte, fiind destul de greu de suportat chiar şi pentru un bărbat.

Și la capitolul financiar, Simona a ținut să facă niște precizări, spunând că în cazul ei este vorba despre pasiune, nicidecum despre bani. „Dacă voiam să muncesc pentru bani eram plecată demult. Nu se câştigă deloc la modul la care se crede. Toată lumea crede că piloţii militari câştigă foarte bine, dar nu este aşa. Dacă îmi doream să am un anumit statut financiar, sigur nu mai eram acum aici”, a precizat Simona, conform adevărul.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *