Șofer băut cu mașina în gard. Doi adulți și un copil la spital (Foto)

Sâmbătă, 27 aprilie,în jurul orei 21.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în localitatea Ștefan cel Mare. 

În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 31 de ani, conducea un autoturism, din direcția Cârligi spre Bodești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând cu autoturismul într-un gard.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto și a altor două persoane, cu vârste de 5 și 29 de ani, pasageri în același autoturism. Cele trei persoane au fost preluate de echipajele SMURD și SAJ și transportate la UPU Piatra-Neamț.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămarea corporală din culpă.

Info IPJ Neamț/Foto ISU Neamț 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *