Oplus_131072
Un incendiu violent izbucnit în noaptea de duminică spre luni, pe strada Albinelor din municipiul Roman, s‑a încheiat cu o tragedie. Un bărbat de aproximativ 69 de ani a fost găsit carbonizat în propria locuință, după ce flăcările au cuprins casa în care se afla.
Potrivit informațiilor transmise de ISU Neamț, apelul la 112 a fost făcut la ora 02:32. Către locul intervenției au fost trimise echipaje ale Detașamentului de Pompieri Roman, sprijinite de polițiști.
La sosire, pompierii au găsit locuința cuprinsă de un incendiu generalizat: acoperișul ardea pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, iar două camere erau complet afectate. Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile și deșeuri depozitate în interior, care au alimentat flăcările și au blocat accesul.
În paralel cu acțiunea de stingere, salvatorii au format o echipă de căutare‑salvare pentru a verifica dacă în casă se află persoane surprinse de incendiu. Din nefericire, într‑una dintre camere a fost descoperit trupul carbonizat al proprietarului, un bărbat de 69 de ani.

După lichidarea incendiului, pompierii au stabilit cauza probabilă: fumatul în locuință, care ar fi aprins materialele combustibile din interior.
O anchetă este în desfășurare pentru a stabili cu exactitate împrejurările tragediei. Sursa ISU Neamț
