Joi, 30 octombrie, ora 12:49, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ștefan cel Mare a fost sesizați cu privire la faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 81 de ani, din Dragomirești, desfășura activități de toaletare a unui copac din curtea locuinței sale, s-ar fi accidentat cu un polizor unghiular.
Echipajul medical sosit la fața locului a constatat decesul bărbatului.
Corpul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală Neamț în vederea stabilirii cauzelor decesului. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
