Oplus_131072
Marele pelerinaj închinat Sfintei Parascheva adună an de an zeci de mii de credincioși, veniți din toate colțurile țării să se închine la moaște.
Mihai Trăistariu a încurcat moaștele Sfintei Parascheva
Coada se întinde pe kilometri întregi, iar pelerinii stau și peste 12 ore ca să ajungă la raclă. Dar Mihai Trăistariu, aflat la Iași pentru un festival, a reușit performanța rară de a încurca moaștele, și nu oricum, ci cu o cruciuliță nou-nouță și o încredere neclintită în amintirile din studenție.
Artistul a profitat de ocazie și a mers să se închine la Catedrala Mitropolitană, convins că racla Sfintei Parascheva se află, ca în vremurile bune, în interiorul bisericii. A intrat hotărât, s-a așezat la coadă, s-a mirat că nu a stat decât 30 de minute, în timp ce la televizor se derulau imagini cu pelerini încolonați pe kilometri întregi. „Am luat o mare țeapă, anul acesta, la Sfânta Cuvioasă Parascheva. Neștiind că racla ei se scoate afară (pentru că nu urmăresc știrile), am intrat direct în Mitropolie, unde, abia acum am înțeles, că erau depuse moaștele altei sfinte”, a declarat Trăistariu, contrariat.
Culmea pelerinajului: și-a cumpărat special o cruciuliță, pe care a atins-o de raclă, convins că a bifat momentul sacru. „Dar, până la urmă, tot o raclă cu moaște e. Am greșit moaștele! Cred că era Sfânta Elisabeta! Nu mă pricep!”, a adăugat el, cu sinceritate dezarmantă.
După ce s-a certat cu rudele, solistul a fost nevoit să se retragă la Piatra-Neamț
Și dacă tot a fost o zi a rătăcirii spirituale, a urmat și una logistică: certat cu sora sa din Iași („Sor-mea nu vrea să mă audă”), și refuzat de fratele său („Frati-miu are entități în casă, nu vrea să mă primească!”), artistul a fost nevoit să se cazeze la hotel în Piatra Neamț. În orașul lui Eminescu, camerele libere erau mai rare decât moaștele neîncurcate.
Când mergi la pelerinaj fără să urmărești știrile, riști să te închini cu evlavie la altă sfântă. Dar dacă ai o cruciuliță și un live pe Facebook, totul se poate transforma într-un moment viral de neuitat.
Foto: Facebook Mihai Trăistariu
