O autoutilitară încărcată cu peste opt metri cubi de lemn a fost oprită de polițiști în comuna Ceahlău. Transportul nu avea aviz de însoțire, iar vehiculul a fost indisponibilizat. Valoarea materialului lemnos a fost estimată la 2.230 de lei.
Transportul a fost semnalat la 112
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați luni, 15 septembrie, în jurul orei 17:00, că o autoutilitară transportă lemne fără documentele prevăzute de lege.
Echipajul trimis în teren a identificat vehiculul în localitatea Ceahlău. La volan se afla un bărbat de 50 de ani, din aceeași comună.
Autoutilitara a fost condusă la Ocolul Silvic Poiana Teiului, unde personalul silvic a inventariat încărcătura.
Peste opt metri cubi de lemn rășinos
Verificările au arătat că în autoutilitară se aflau șase piese de lemn de esență rășinoasă, cu un volum total de 8,078 metri cubi. Prejudiciul a fost calculat la 2.230 de lei.
Polițiștii au indisponibilizat autoutilitara, iar lemnul a fost lăsat în custodia organelor silvice până la încheierea cercetărilor.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru transportarea materialelor lemnoase fără aviz de însoțire sau fără proveniență legală. La finalul anchetei, dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, potrivit IPJ Neamț. Foto ilustrativă
